martie 11, 2009

Tu cum înveţi distrându-te?

Eu fac acest lucru de cinci luni şi sunt momente care şi-au pus amprenta asupra mea, ca persoană. Probabil te întrebi care este criteriul meu temporal, de ce tocmai acum cinci luni? 

Păi, era o zi obişnuită de octombrie în care aşteptam să vina profa la seminar. În timp ce vorbeam cu colegii în sală intră, nu profesoara, ci 4 tineri (2 studenţi ai aceleaşi universităţi şi 2 străini de naţionalitate turcă, după cum aveam să aflu în minutele următoare) din partea AIESEC Piteşti. Trebuie să recunosc că nu ştiam ce este AIESEC şi i-am privit puţin sceptică pe cei care vorbeau în faţa mea. Auzind însă ce au de oferit, m-am gândit de ce nu? Până la urmă ce am de pierdut dacă aflu din sursă proprie (adică pe pielea mea) acurateţea informaţiilor? De obicei sunt reticentă când vine vorba de ceva necunoscut, însă pasiunea cu care vorbeau despe activitatea lor în @ mi-a lasat un sentiment de “Vreau si eu!”. Şi acesta a fost doar primul pas... 

Cel dintâi lucru care m-a surprins a fost faptul că te poţi distra învăţând. Cum? Eu am făcut acest lucru la training-uri, la LTS (Local Training Seminar), dar ce este super este faptul că învăţ şi mă distrez în fiecare zi în sediu. Acolo pot scăpa de atmosfera didactică pentru a da frâu liber creativităţii şi a lucra în propriul meu ritm, cu persoane de aceeaşi vârsta, care trăiesc în aceeaşi realitate imediată (facultate, familie, prieteni, preocupări). 


So, am prieteni, fac ceea ce îmi place, nu îmi neglijez facultatea (ştiu că la asta te gândeai!). Învăţ greşind şi mă distrez învăţând! 

Dar tu? Poţi spune acelaşi lucru? 
 

Gîlie Izabela 

Membru Finanţe

martie 06, 2009

What do you do after studying?

Pentru mine e simplu, stiu ce fac in fiecare zi dupa scoala si stiu ce o sa fac dupa ce dau licenta!
Cum am reusit? O colega a venit la mine intr-o zi si mi-a zis : Vino la o prezentare AIESEC! Acolo am aflat ce vreau sa fac dupa facultate, dar si in timpul ei!

Acum in fiecare zi invat cate un lucru nou, ma dezvolt, fac ce imi place si ma bucur de viata alaturi de colegii mei din organizatie!

Sunt in AIESEC Pitesti de 1 an si 6 luni, am invatat foarte multe lucruri (cum este  sa lucrezi in echipa, ce inseamna sa organizezi un eveniment, cum este sa lucrezi in resurse umane, vanzari, finante, marketing, etc.) si am avut parte de foarte multe oportunitati (sa particip la training-uri oferite de marile companii din Romania, cum ar fi Human Invest, Coca Cola, TMI, Prais si multe altele, sa fiu trainer, sa fiu in conducerea organizatiei, etc.).
Si cum povestea mea in AIESEC continua abia astept urmatoarele oportunitati si experienta pe care mi le ofera!
                              

Si ca sa raspund la intrebare, eu stiu ce sa fac dupa scoala: EXCHANGE! (click pentru mai multe detalii)

Ca sa afli mai multe despre cum te poate ajuta AIESEC Pitesti intre pe www.aiesecpitesti.ro sau nu ezita sa ne contactezi pe pitesti.ro@gmail.com!


So...what do you do after studying?