AIESEC Pitesti, anual are prilejul de a organiza pentru membrii sai activi o minunata conferinta prin care se doreste in primul rand motivarea membrilor prin activitati care ii scot pe acestia din rutina zilnica si le ofera ocazia de a-si incarca bateriile pentru umatoarea perioada.
Aceasta conferinta nu este una de invatare propriu-zisa, ci este una de dezvoltare a abilitatilor de comunicare si de cunoastere a membrilor, si a alumnilor.
Intr-o conferinta de acest gen persoanele care poarta titlul de Alumnus, au un rol destul de important. Asta pentru ca sunt oameni cu o experienta foarte vasta in foarte multe domenii, iar membrii noi, chiar si cei mai vechi au ocazia de a-i aborda si de a afla povesti si sa invete cate ceva din experientele acestora.
In acest an membrii care au fost prezenti, ne impartasesc acum impresiile si impactul care l-a avut aceasta conferinta.
Maria Matei
Pentru mine a fost o oportunitate de a iesi din activitatile zilnice si prima data cand am facut un traseu montan, plus ca am mai stat la taclale cu oamenii, avand ocazia de a asculta povestile de viata ale unor oameni cu un plus de experienta.
Valentina Grigorescu
Pentru mine a fost un cadru deosebit imbinat cu oameni amuzanti de la care voi avea intodeauna cate ceva de invatat, o atmosfera placuta si relaxarea de care aveam nevoie, iesire scurta din monotonia zilnica care mi-a incarcat bateriile.
Cosmin Borcan
Pentru mine a fost, pe lângă ieşirea din rutina zilnică, o oportunitate de a cunoaşte oamenii din LC mai bine, de a interacţiona cu ei, de a mă apropia de ei şi de a învăţa câte ceva de la fiecare.
A mai fost şi o experienţă foarte amuzantă, a fost parcă un şir continuu de întâmplări foarte hilare, glume şi povestiri funny, dar am avut parte si de lucruri serioase cum ar fi descoperirea secretelor de Leadership, prin simple discutii dar cu semnificatie profunda.
De prisos să amintesc şi de povestirile lu' nea Gogu(gazda conferintei) şi de continua întrebare din fiecare seară "ce se află în pădure?", urs, cerb, cerb omorât de urs, urs hăituit de cerb de care, evident, ne amintim toţi cu drag.
Mă bucur că, la final, a fost o conferinţă de care îmi voi aminti cu plăcere şi care a avut un impact motivaţional destul de mare pentru mine.
Marius Mincu
Pentru mine a fost o conferinta aparte prin care am iesit din rutina zilnica dar totodata si din rutina conferintelor AIESEC. Rutina in sensul ca am lasat deoparte training-urile si ne-am axat pe motivatia noastra (a tuturor participantilor) si interactiunea intre membrii localului. Cred ca o astfel de conferinta este mai mult decat bine venita o data pe an si totodata recomand fiecarui membru AIESEC sa participe cel putin o data la PiMS in viata/cariera lui de AIESECer.
Claudiu Serban
PiMS-ul fuse pentru mine ...
un prilej de relaxare, motivare si distractie in acelasi timp.
cadrul in care eram a contribuit cel mai mult la relaxare - peisajul si drumetia, faptul ca eram in mijlocul naturii, focurile de tabara facute seara ori focul facut fara un sens anume in poiana.
La partea de distractie am avut alaturi de noi oameni mai deosebiti, fiecare in felul lui, combinata cu nea Gogu(gazda conferintei) & "za crew from za forest"; asa au iesit povestirile hilare combinate cu vedenii prin padure, focul (ar zice unii...) excesiv facut in soba din camera sau (ne)cheful de somn si tipicul "noapte buna cabana!" in creierii diminetii, refrenul lui Paul Lica devenit laitmotiv pentru orice moment mai deosebit, carnea la conserva combinata cu felii de paine si glume "a la Panica", "rapirea" lui Tzighi de catre extraterestri in drumul sau spre toaleta si multe altele..
altfel zis fuse ceva ce o conferinta AIESEC tipica nu e, fuse o ocazie sa faci cam ce te taie capul cu timpul tau intr-un cadru superb de care sa te poti bucura, sa-ti cunosti colegii mai bine si sa afli ce/cum gandesc, sa ii motivezi intr-un fel sau altul, sa razi in hohote sau sa simti adrenalina de frica..
Catalina CONTES
Pentru mine PIMS-ul a fost o experienta binemeritata, un cadru in care am avut ocazia de a-i cunoaste pe membrii mai noi, de a le da un plus de vointa si de curaj in a se implica in ceea ce inseamna AIESEC, dar si partea personala in care am avut parte de un concediu cu semnal putin, o atmosfera minunata.
Multumesc AIESEC Pitesti si oamenilor care au au participat la PIMS;
Asteptam LTS-ul/ RTS-ul;
Renata Irene
Pt mine PIMS a fost o oportunitate de a admira frumusetile Romaniei; desi am urcat 1 ora jumate pana la cabana pe jos, a meritat deoarece peisajul a fost incredibil. Relaxare, aer curat, foc de tabara, sunete ciudate noaptea prin padure, creasta invaluita in ceata sau stralucind luminata de soare, foisorul si leaganul- atractiile cabanei.
Glumele, povestile lui nenea Gogu, de care isi va aminti toata lumea si provocarea..6-7 persoane intr o singura camera...fara program dar jucand fotbal, volei sau carti, ne am mai descretit fruntile si am uitat de problemele de zi cu zi. Din cand in cand chiar simti ca ai nevoie de un PiMS.