Bjorn din Germania

Cateva impresii din partea unui trainee care a fost in Pitesti:

Sunt un pic pierdut, stand aici in sala de sosiri a aeroportului international Otopeni din Bucuresti. In aceasta calda zi de septembrie soarele inunda cladirea, unde acum Daniel din AIESEC Pitesti, organizatia de studenti prin care am obtinut traineship-ul, imi ureaza bun venit.Imi descopera ghidul de turist, se uita la coperta unde 3 femei batrane stau pe o banca si zambesc: "Deci asa credeti voi germanii ca este Romania?"

Doar cu 4 saptamani inainte legatura mea cu Romania a fost stabilita. In prima faza, am dorit sa obtin un traineship in Istanbul, cand am primit oferta de a lucra la un dealer Mercedes-Benz din Pitesti pentru 3 luni.
Chiar nu aveam nici o idee despre ce o sa mi se intample aici in Romania, tara lui Dracula, a lui Ceausescu si a copiilor cersetori de pe strazile Bucurestiului in drum spre centrul orasului.
In Pitesti m-am mutat intr-un apartament pe care l-am impartit cu Vali pentru urmatoarele 3 luni. Aici, un pic la vest fata de centrul orasului, guvernul sigur s-a indragostit de cimentul comunist, la fel cum au facut si in alte parti ale orasului. Bucati de cuburi de ciment atent puse poarta amprenta a numere seci ca E8 sau G5 si incalzirea stie doar doua modele. La maxim sau stinse. In jurul pubelelor de gunoi din cartier, caini vagabonzi isi cauta mancarea. Nu prea am timp sa ma relaxez si sunt imediat introdus in viata de noapte a orasului, descoper avantajele berii romanesti si in curand incep si munca la dealerul Mercedes.

Noul meu sef este un tip grasut si confortabil cu mustata, care cauta parteneri germani pentru afacarea sa de masini second-hand. Cea mai mare parte din colegii mei sunt foarte draguti. Comunicarea mea cu cateva bucatele de cuvinte romanesti si folosirea mainior si a picioarele functioneaza surprinzator de bine.
Zilele din timpul saptamanii intotdeauna incep cu semaforul de la statia de autobuz, de unde plec. In fiecare dimineata stau aici in costum cu laptopul, unde in spatele meu un grup de copii ai strazii se aduna in jurul unei guri de canal si incep ziua cu o respiratie adanca din solutia de aurolac. Doar cu doua ore mai tarziu oamenii din showrom se gandesc la tipul de pielarie pe care sa il foloseasca in noua limuzina de lux.
Nici dupa 2 saptamani dupa ce am ajuns aici ma obisnuisem cu orasul, de parca nu as mai fi fost nicaieri altundeva, ma intalneam cu prietenii mei in pub-uri si baruri, imi faceam cumparaturile in piete si am si riscat o intalnire la frizerie.
Incercarile mele de romana intotdeauna primesc raspunsuri cu fete zambitoare si cumva tot reusesc sa primesc ce vreau. Dar la frizerie dictionarul meu micut nu ma previne de la un dezastru stilistic. Acum am nevoie de o sapca.

In afara de munca sunt implicat si in evenimentele AIESEC. Vorbesc despre Germania si UE in fata claselor din scoli, ii las pe elevi sa ma ameteasca cu intrebari si particip si la evenimentele universitatii.

Ma simt ca acasa acum in marele meu bloc de ciment. Din ce in ce mai mult Pitestiul devine a doua casa pentru mine, unde imi petrec timpul liber plimbandu-ma prin Transilvania cu Vali cu maxi-taxi-uri sau descoper Bucurestiul, Brasov sau Sibiu de unul singur, in timp ce sunt pacalit de soferii de autobuz.Si copiii din cartierul meu devin interesati de "neamt", care devine un partener cerut de fotbal, nu netalentat. Cateva sublinieri si exemple impresionate a ospitalitatii romanesti apar in week-end-uri, cand ma duc la tara cu cativa prieteni care isi viziteaza familiile. Oriunde m-as duce, romanii stiu de lucrurile bune din viata si avand in vedere riscurile ce viata le pune in cale, ei nu fac lucrurile pe jumatate. Nu sunt momente mai satisfacatoare in viata ca dupa o masa bogata romaneasca, care este trimisa catre stomac cu cateva pahare de tuica, doar pentru a dizolva mamaliga si puiul cu ajutorul focului de alcool.

Saptamanile trec si abia puteam sa urmez ideea sefului meu, aceea de a aduce spiritul german in afacerea sa. Pur si simplu m-am molipsit de stilul de viata latin.
In afara de munca de zi de zi, piata lanseaza noul Mercedes-Benz clasa A care este un moment impresionant, pe care seful meu il foloseste ca o oportunitate de a slefui imaginea companiei sale.
Atunci cand televiziunile filmau in showroom, ma ia in fata camerei, unde sunt prezentat ca personalizatul "calitate germana" direct din laudata tara-Mercedes si o promovare pentru clasa A si compania sa.

Seara ma intind dupa zid intr-unul din micile magazinele din bloc meu de apartamente, asta pentru ca nu am TV in casa. Sus, in colt, televizorul ma arata cu o culoare verzuie dezavantajoasa si proprietarul arata spre televizor si se uita la mine cu ochi intrebatori. Ma simt ca un star TV romanesc si cu greu pot sa imi imaginez pe cineva de acasa care sa zica la fel.

De indata ce decembrie vine, timpul meu in Pitesti se apropie de sfarsit. Prietenii mei imi fac o

surpriza cu o petrecere de revedere si desi este anticiparea placuta ca o sa imi vad familia si prietena din nou, sentimente de melancolie neasteptate apar deoarece o sa plec din aceasta tara peste cateva zile. Ma indragostesc. Este asa de simpu. Ma indragostesc de o tara pe care nici nu am observat-o inainte. Pot sa umplu o carte intreaga cu experientele mele.

Acum Lufthansa Boeing paraseste solul Romaniei si sub mine strazile din Bucuresti seamana cu o panza de paianjen. Am o parere de rau si nu-mi iau ochii de la geam, decat atunci cand sunt sigur ca am lasat Pitesti-ul in spate. Multumesc si la revedere, Pitesti!